Plati online prin ePayment.ro
Timisoara, 14 februarie 2009
Hangar Hosting a încheiat un acord cu GECAD ePayment pentru procesarea online a plăţilor pentru serviciile oferite pe site-ul www.hangarhosting.net.
Începând de azi, toate facturile emise de Hangar Hosting pot fi plătite şi online, folosind oricare din cardurile emise sub siglele Visa sau Mastercard. Plata este rapidă, facilă şi sigură, nicio informaţie de card nefiind stocată pe serverele Hangar Hosting sau GECAD ePayment.
GECAD ePayment (www.epayment.ro) este integrator de soluţii pentru comerţ electronic, lider pe piaţa românească de sisteme de plăţi online.
Hangar Hosting (www.hangarhosting.net) este o companie românească fondată in 2006, axată cu preponderenţă pe servicii web şi consultanţă IT.







